Brighter Than Sunshine

din nisip

irisheye — Wed, 23 Mar 2011 20:30:44 +0000

Ceea ce este intre noi acum m-a dus cu gandul la castelele de nisip pe care le faceam cand eram copil. Intotdeauna alegeam un loc de pe plaja nu foarte indepartat de mare, dar nici foarte apropiat de drum. Evitam, astfel, pe de-o parte sa vina un val si sa-l transforme intr-un morman de nisip, iar pe de alta parte pasii oamenilor care ar fi putut de asemenea sa-l distruga. Voiam sa ma asigur ca este intr-un loc ferit de orice l-ar putea darama. Dadeam nisipul uscat la o parte si incepeam sa-l construiesc din nisipul ud, cu cat crestea mai mare cu atat groapa in care sapam devenea mai adanca si marginile ei mai aproape de castel. Exista astfel riscul de a ma intoarce de unde am plecat, tot nisipul sa cada in groapa si sa nu mai raman cu nimic. Cand consideram ca este destul de inalt, incepeam sa-i construiesc o fortareata, un fel de zid imprejurul lui, iar in final ii improvizam usi si ferestre.

Flashback

irisheye — Sun, 28 Nov 2010 20:34:28 +0000

„Acum cativa ani conta daca avem 2 sau 3 sendvisuri la noi. Ne interesa asta doar cat sa stim daca le putem imparti in mod egal. Conta sa mearga cismeaua din parc, erau importanti toti blugii care pupau asflatul in timp ce ne insoteau la concertele folk in aer liber. Nu conta nici sa fim pieptanate desi diriga ne atragea mereu atentia, conta sa putem pasa fara sa fim observate o carte buna pe sub banca, conta sa zambim si sa nu ne grabim in nimic. Acum totul e o fuga continuu, o graba…in zadar. Si cat mai putina iubire adevarata, fata de orice. Prea putine lucruri mai sunt mirifice si mirobolante acum, toate devin ok sau misto.”

Imi este greu sa spun, dar schimbarea asta e atat de reala! Mi-amintesc in clasa a noua, trebuia sa scriem o compunere pe o tema la alegere si m-am gandit atunci la o ziarista frantuzoaica. Am facut un fel de colaj intre monologul ei interior si imaginea obiectiva a Parisului undeva la inceputul secolului 20. V. scrisese despre un cersetor, o descriere, un tablou pe care eu nici acum n-as putea sa-l construiesc in acel fel inedit, neasteptat de detaliat, pe care l-a reusit ea atunci. L. a citit prima, avea atata incredere in ea, in forta textului ei incat era de asteptat sa n-o egaleze nimeni. A fost prima oara cand ii lasasem pe ceilalti fara cuvinte, si ne bucuram de privirile lor admirative. Acum nu mai stiu decat sa ma bucur pentru un 5 pe care-l iau schitand litere si cifre. Cuvinte care nu spun nimic – „fenolftaleina” nu te va trimite niciodata cu gandul mai departe de o formula si niste proprietati chimice. Totul e real aici, nu e loc pentru subiectivism sau sensuri ascunse.

Intensitatea cu care simteam atunci lumea nu se compara cu rutina de acum.Imi vine in minte un exemplu stupid – tigarile pe care le fumam cu L. pe scari la TNB aveau alt gust. Erau intr-adevar felul nostru de a fi altfel, de a sfida regulile care ni se impuneau. Acum, serios, ce farmec mai gasesti in a-ti aprinde o tigara cand stii ca nimeni si nimic nu te impiedica sa faci asta? Lumea stie, exista locuri pentru fumatori,ai bani suficienti, esti liber sa fii ca toti ceilalti care au ales viciul tau. Cand am mers prima data in Club A, ni se parea ca am descoperit cel mai tare, cel mai mirific loc. Am fost miercuri in A, si imediat dupa URMA am plecat, am incercat sa evit after-party-ul pentru care acum cativa ani as fi dat orice. E doar… ciudat.

Am inceput sa scriem pe blog, pe 2ori17 si lumea chiar ne citea. Cadoul perfect a fost postul scris de mine cu cele mai multe vizualizari ever (si, da, cadoul perfect se dovedise a fi o chitara pe care n-am primit-o niciodata de la cine m-as fi asteptat). Acum citesc posturile mele si nu le inteleg rostul. As putea foarte simplu sa trimit un mail, sa scriu pe messenger, Oricum lumea e prea ocupata sau dezinteresata. Si, chiar asa, de ce ar fi interesata?!

Cat despre iubirea adevarata… who needs it anyway? Iubirea adevarata era atunci cand nu conta daca poarta superstaruri sau conversi, daca pe tricou scrie eminem sau kurt cobain, daca te duce sau nu acasa, daca aveti 10 sau 100 de lei. Atunci vorbeam pana dimineata despre orice, fara sa ne plictisim, fara momente de tacere. Conta ce carti citeste si despre ce scrie pe blog. Acum ne pasa de cadouri si masini. Asta se numeste evolutie in gandire… right?

(Iar noi, noi ne-am imprastiat, ne-am cam dizolvat. Nu mai exista noi. De 3 ori pe an incercam sa ne reunim, sa ne regasim, alergam putin dupa un cadou, happy birthday dude, bem o bere si plecam acasa, ne intoarcem la vietile noastre atat de diferite.)

I’m back, I guess

irisheye — Sat, 27 Nov 2010 22:27:40 +0000

Te-ai ascuns in camera ta, ai mancat ciocolata si portocale toata ziua si nimeni nu a vrut nimic de la tine. Ar fi trebuit sa iesi la berea aia, dar ce rost avea ? Nu va fi nimic niciodata, tu ai hotarat asa, deci ar fi fost un efort inutil. « Distractie placuta, eu nu mai pot sa ajung (…si lasati-ma-n pace) ». Ce simplu e sa refuzi atunci cand nu-ti pasa, cand nu ai absolut niciun sentiment, nicio urma de regret. Esti inuman, asa obisnuiai sa-i spui lui cand facea asta. Dar, iata-te in aceeasi situatie – acum ti se mai pare inuman ?

Lucrurile de aici te apasa. Dezordinea amintirilor, a povestilor devine obositoare, sufocanta. O sa le pui in ordine, in fiecare dimineata iti propui asta, dar noaptea te regasesti in acelasi dezastru. Sunt atat de multe obiecte care nu-si mai gasesc locul, altele care lipsesc de prea mult timp, probabil zac uitate de saptamani intregi undeva unde nu te-ai gandit sa cauti. Si asa trec ore, zile, saptamani in care nu faci nimic folositor.

Ai terminat de citit cartea pe care ai primit-o de ziua ta (una dintre cele doua de fapt). Nimic special, nu a reusit sa te distraga de la obsesiile tale. Te-ai intors din nou sa scrii despre ele aici. E cam trist. Si albumul de la Yann Tiersen (Les Retrouvailles) a inceput si s-a terminat de prea multe ori. Devine plictisitor.

Tot nu intelegi de ce trebuia sa retii faptul ca a lasat Trandafirul pe pat, prea obosit . E total irelevant. Si cu ocazia asta, recunoaste ca te asteptai la un trandafir ieri seara, macar ca o formalitate. Dar din nou, irelevant.

Love is about chemistry

irisheye — Sat, 27 Nov 2010 00:40:21 +0000

You shimmy shook my bone leaving me stranded all in love on my own
Do you think of me? Where am I now? Baby where do I sleep?
(Kings of Leon – Closer)

Nu te-ai gandit ca in seara asta va ploua – si bine ai facut! Poate te-ar fi impiedicat sa iesi din casa, noaptea, pe aceeasi strada lunga de langa morminte. In fiecare zi pe strada asta petreci zece minute cu tine, cu muzica ta, cu gandurile tale, alergand, plimbandu-te, mergand pur si simplu. E drumul care te duce oriunde si pe care te intorci mereu acasa. Asfaltul s-a obisnuit cu privirea ta, cu pasii apasati sau dezorientati, cu urma de parfum pe care o lasi.

Ti s-a intamplat vreodata sa nu gasesti loc pentru cuvinte?

Stiai ca sunteti in acelasi loc in acelasi timp dar incercai sa prelungesti asteptarea. Urma sa-i revezi chipul atat de familiar dupa o perioada sinistru de lunga. Purtai inca vina a tot ce se intamplase ultima oara si ai fi preferat ca privirile vostre sa ramana mereu orientate in unghiuri diferite. Ochii aceia te fac sa te simti vulnerabila, vinovata, nesigura, te aseaza la locul tau sau te imping spre pacat.

~~20 inseamna maturitate. Ti-ai golit mintea de impulsuri. De ce sa joci din nou aceeasi carte? Te-ai hotarat sa traiesti clipa exact cum ti se ofera. Acum iti pare rau? Tot raul poate fi spre bine.~~

Ceea ce te sperie cel mai mult sunt oamenii cu principii. De ce? Simplu – pentru ca esti unul dintre ei si stii atat de bine ce inseamna asta. Ai fortat la maximum limitele care ti s-au impus, ai incercat orice truc ieftin – aveai tu senzatia ca lucrurile vor functiona asa, ca fotografiile rupte in mii si mii de bucati vor putea fi cumva reintregite. Imi pare rau pentru tine si visele tale. A trecut mult timp, prea mult poate. Cutiuta cu amintiri s-a umplut cu zeci de alte fotografii. Iti cer, deci, sa renunti, sa te conformezi, sa te maturizezi, caci despre asta este vorba. Nu mai bate la porti unde pesemne nu mai sta nimeni.

so i’ll wait/ you decide/ crash yourself in my walls/ there’s a door, right ahead/ to my world!
(urma – a door to my world)

haos

irisheye — Sat, 20 Mar 2010 15:01:09 +0000

Asteptam primavara. Mi-era dor de camera verde, in care am regasit veioza colorata si inima cu manute, de dulapul in care stiu ca mereu e ceva dulce, de ordinea aceea a lucrurilor pe care la mine n-am vazut-o niciodata. Mi-era dor de o plimbare in parc, de zambete, de bataile puternice ale inimii, de parfum si restul lucrurilor irelevante. Uitasem cum e sa fiu eu in preajma lui, cum sa ascult atenta povestile compromitatoare (*devilish*). Si bineinteles, mi-era dor de momentul meu de glorie, in care nu mai gandesc cu creierul si ma pierd. Dar, all in all, a fost o dimineata frumoasa.

Tu iubesti tot ceea ce nu insemn eu. Tu cauti logica, sensurile, raspunsurile. Eu sunt haos, visez. Sunt vulnerabila, am prea multe slabiciuni. Simt poezia si tot ceea ce este dincolo de mainile si mintea noastra. Si am o anumita consecventa cand vine vorba de sentimente. Nu pot sa pun eu puncte, sa renunt, sa plec, dar pot sa iti arat unde se termina posibilitatile mele, unde nu pot merge mai departe. Am nevoie de acel ceva la care sa stiu ca m-as intoarce mereu. De parfumul acela, de idealul meu, oricat de ingropat in mizerie ar fi acum. Si nu pot sa aleg intre acel ideal si rutina noastra, pentru ca in ambele cazuri, m-as pierde pe mine.

“Si restul e numai Chopin si tacere…”

The Show

irisheye — Wed, 02 Sep 2009 15:00:33 +0000

I’m just a little bit caught in the middle
Life is a maze and love is a riddle
I don’t know where to go, can’t do it alone
I’ve tried and I don’t know why

Slow it down, make it stop or else my heart is going to pop
‘Cause it’s too much, yeah it’s a lot to be something I’m not
I’m a fool out of love ’cause I just can’t get enough

I’m just a little bit caught in the middle
Life is a maze and love is a riddle
I don’t know where to go, can’t do it alone
I’ve tried and I don’t know why

I’m just a little girl lost in the moment
I’m so scared but I don’t show it
I can’t figure it out, it’s bringing me down
I know I’ve got to let it go and just enjoy the show

The sun is hot in the sky just like a giant spotlight
The people follow the signs and synchronize in time
It’s a joke nobody knows, they’ve got a ticket to the show

Yeah, I’m just a little bit caught in the middle
Life is a maze and love is a riddle
I don’t know where to go, can’t do it alone
I’ve tried and I don’t know why

I’m just a little girl lost in the moment
I’m so scared but I don’t show it
I can’t figure it out, it’s bringing me down
I know I’ve got to let it go and just enjoy the show
Just enjoy the show

I’m just a little bit caught in the middle
Life is a maze and love is a riddle
I don’t know where to go, can’t do it alone
I’ve tried and I don’t know why

I want my money back, I want my money back
I want my money back, just enjoy the show
I want my money back, I want my money back
I want my money back, just enjoy the show

Dream brother, my killer, my lover

irisheye — Wed, 15 Jul 2009 16:49:28 +0000

1. sa inveti sa canti la chitara.
2. sa nu (mai) asculti de nimeni.
3. sa ai grija de cuvinte. nu le (mai) irosi.
4. sa nu te pierzi.
5. sa crezi in tine si in ceilalti.
6. sa nu cauti dovezi.
7. sa nu fi rational.
8. sa fugi la mare.
9. sa dai oamenilor motive pentru a fi mai buni.
10. sa spui povesti, cu doua-trei ore inainte de rasarit.
11. sa plangi intr-o iarna, la Sinaia.
12. sa nu mai respecti reguli.
13. sa nu mai faci promisiuni.
14. sa scrii despre tine, despre toti cei din jurul tau.
15. sa nu ceri ce nu ti se cuvine.
16. sa intelegi mai mult decat ar intelege oricine altcineva.
17. sa nu (mai) renunti la nimic din ceea ce iti apartine.
18. sa nu ramai niciodata singur.
19. sa fii fericit.

Atat.

“just 19 and dream obscene…”

irisheye — Fri, 10 Jul 2009 19:33:39 +0000

a fost ziua lui V. pe 28.

“E 11:52 pm. In 8 minute o sa implinesti varsta aia care te sperie, care te face sa te simti matura, care te invata lectii despre responsalbilitate, despre superioritate.. Varsta pe care nu o simti.

M-am obisnuit ca atunci cand vine vorba despre o zi de genul asta sa urez oamenilor sa fie fericiti. Fericirea e cel mai cuprinzator si mai abstract lucru.

O sa-ti spun si tie tot despre fericire. Totusi, sunt tentata sa-ti urez mai degraba sa ai intelepciunea de a vedea exact acele lucruri marunte, acele mici chestii care se intampla in fiecare zi – acele lucruri care conteaza. Tu chiar ai materialul din care sa-ti modelezi o imagine perfecta a ceea ce inseamna fericirea. Trebuie doar sa crezi in asta.”

i-am facut cadou Travesti cu autograf si un caiet plin cu fotografii alb-negru in care am promis ca voi scrie ceva cat de curand. (se pare totusi ca e dezamagita de carte :-<)

astazi a fost ziua Alexandrei. plecasem cu ideea de a-i cumpara un ceainic si o cana din Carturesti, dar, cand am ajuns acolo nu ne-am putut dezlipi de una dintre mesele pline cu carti. ne-am hotarat cu greu asupra celor noua volume pe care le-am pus intr-o cutie absolut geniala. nu stiu cat de mult i-a placut ei cadoul, dar eu sunt foarte foarte entuziasmata. asteptam sa se convinga ca va fi studenta la Cibernetica din toamna – a zis ca abia dupa asta, se va apuca de citit.

“we ran out of time”

irisheye — Thu, 09 Jul 2009 19:39:28 +0000

au trecut 10 minute in care am citit de cel putin 5 ori ca glucidele se formeaza primele in fotositeza si contin C, H si O. atat, doar cuvintele astea din cele 50 de foi care asteapta sa fie invatate, retinute, intelese perfect. am facut rost de melodia pe care am ascultat-o obsesiv de duminica pana acum si e pe repeat de vreo 4 ore. m-am plictisit. am atat de multe lucruri de facut, dar nimic care sa-mi placa. D. si-a luat chitara si iar mi s-a facut dor de Pasarea colibri si clasa a noua cand am tinut prima oara in mana chitara lui T.

m-am hotarat sa dau si la litere, desi mi-e greu sa cred ca voi fi in stare sa fac doua facultati in acelasi timp. dar vreau sa ma conving ca e imposibil. (desi nu stiu de unde vine aceasta siguranta ca vor fi doua facultati, dar ma las dusa de val. intru la farmacie)

urasc oamenii care ma ignora. ii detest pur si simplu.

si, nu, nu mai cred nimic. si nici voi n-ar trebui sa ma mai credeti pe mine.

ps: vreau sa vad filmul How to Steal a Million.

la Vama Veche, in ureeechee

irisheye — Mon, 06 Jul 2009 19:19:37 +0000

m-am intors aseara de la mare.

de data asta eram sigura ca n-o sa plec nicaieri. (la 2, vineri, R. mi-a spus ca pleaca in 2 mai. atunci m-am hotarat sa merg si eu, ca sa nu regret mai tarziu.) am luat rapidul de 6:30. am facut 6 ore pana in mangalia. si cateva minute pana in Vama. am alergat direct pe plaja si apoi in apa. a fost prea frumos. exact asa cum imi imaginasem. cu plusuri si minusuri.

a doua zi, am aflat rezultatele. la BAC, bineinteles. eram pe plaja si planuisem sa ne imbatam cu vodka (pe care n-o terminasem seara trecuta) inainte sa primim telefoane. nu s-a intamplat asta. n-avea nimeni asteptari prea mari. eu, cel putin, categoric nu. dupa ce am trecut de faza de negare cand am aflat de 10-le de la romana, am inceput sa ma bucur. cum am luat 10? cu foarte mult noroc.

ne-am intors destul de devreme. de data asta nu cu trenul. imi pare rau ca nu au fost si V. cu M., dar cred ca voi merge si cu ei foarte curand.