i’m too involved. but it’s okay. (pentru R.)

Totul e doar in mintea mea. Daca vei citi pana la capat, s-ar putea sa ramana si in mintea ta cateva zile, saptamani. Nu stiu cat de mare e influenta pe care as putea s-o am asupra ta. Nu inca.

Obisnuiam sa am asteptari de la oameni straini. Obisnuiam sa-mi imaginez tot felul de continuari neasteptate ale faptelor fara insemnatate. Aveam eu cumva impresia ca in spatele fiecarei chestii aparanet banale se ascund o groaza de simboluri. Am senzatia ca m-am vindecat de idealismul asta exagerat. Sunt calma acum. Nu imi mai imaginez nimic. Iau doar ceea ce e palpabil, ce e vizibil, clar. Asta se numeste realism?

“Who are you?”

Te-as pune pe tine sa raspunzi primul la aceasta intrebare. Raspunsul meu oricum n-ar face nicio diferenta. N-as sti cum sa ma explic. Ce sa spun. Cum sa spun ca sa intelegi, ca sa-ti dai seama… E cea mai stupida intrebare. E simplu, de fapt: I’m nobody (to you).

“I am sure that none of my answers would give you a clue.”

Deci, da, cu alte cuvinte, simte-te liber sa iti gasesti propriul raspuns.. As vrea sa daramam putin din zidurile astea care s-au ridicat in jurul nostru. As vrea sa incepi tu. Ma intelegi? De aceea eu voi continua jocul asta, voi continua sa fiu doar o ignoranta, sa te fac sa te simti invizibil, inexistent, neimportant.

… ma intreb doar cat va mai dura asta.

Moment cu B.

Sunt sigura ca nimeni n-a mai scris o poveste despre tine, B. Sau daca cineva a facut-o, sunt sigura ca nu semana deloc cu cea pe care o vei citi acum. Era ori mai buna, ori mai proasta, insa categoric nu la fel ca povestea mea despre tine.

(Totul a inceput intr-o noapte cand in loc sa dorm, ma confundam cu luminile si sunetele mult prea puternice dintr-un club.  A fost un pariu:
- Crezi ca o saruta sau nu?
Ma uitam atent numai la tine, B., si la ea…. am facut o pauza si am zis:
- Nu.
De fapt stiam ca e o prostie ce spun. Era ce-mi doream eu sa se inatmple si n-avea cum sa aiba legatura cu realitatea. In secunda urmatoare ai sarutat-o. Si asta a fost tot. Atunci mi-am dat seama ca incepe… ceva. )

- Ce-ai face daca masina s-ar opri acum?
Afara era o ploaie de vara – puternica dar care stiam ca nu are cum sa dureze prea mult. Nu stiam ce sa raspund. Eram in drum spre ceva la care stiam ca nu vreau sa ma intorc. Aveam inca nisip in par, pe haine, marea in gand, urma unei scoici in degetul de la picior.
- Ce-ai face daca ai ramane aici, singura?
Ai accentuat cuvantul “singura” intr-un fel anume.
- Probabil m-as intoarce la mare. Desi nu mai am bani, haine curate, desi stiu ca si acolo ploua.. dar cred ca m-as intaorce pe plaja. Dintre patru pereti strident colorati si plaja uda si pustie, as alege-o pe cea din urma. Tu ce-ai face?
- Nu stiu.
Am zambit. Un zambet inutil si fortat cred.

- Iti place Coldplay?
- Foarte mult. Sunt geniali.
Acum am zambit satisfacuta, pentru ca mi se confirmase ceva ce stiam de mult.
- Asculta piesa asta – Till Kingdom Come (Coldplay).
Am ascultat-o amandoi. Eu – a nu-stiu-cata oara, tu – pentru prima oara.  Stiam ca trebuie sa gasesc pe cineva cu adevarat special, caruia sa i-o dau. Stiam ca nu oricine ar fi inteles. Ma uitam pe geam, la barele de fier care imparteau autostrada in doua jumatati, perfect egale si total opuse. O jumatate mergea spre mare, cealalta spre oras. Imi parea rau ca nu suntem in partea cealalta. Nu am gasit nimic inteligent de spus pana nu s-a terminat melodia. Ai intrerupt tu tacerea:
- Mi-a placut. Cred ca n-are rost sa te intreb daca stii Fix You .
- Hah, you think I need to be fixed, don’t you?
Ai ras.
- Nu, mai. Ziceam asa.

( - De ce, B.? Ar fi trebuit sa pui alta litera.
- B. de la Bob.
- ?
- E un nume simplu.
- Tu cine esti?
- A. Ana.
- . )