Flashback

„Acum cativa ani conta daca avem 2 sau 3 sendvisuri la noi. Ne interesa asta doar cat sa stim daca le putem imparti in mod egal. Conta sa mearga cismeaua din parc, erau importanti toti blugii care pupau asflatul in timp ce ne insoteau la concertele folk in aer liber. Nu conta nici sa fim pieptanate desi diriga ne atragea mereu atentia, conta sa putem pasa fara sa fim observate o carte buna pe sub banca, conta sa zambim si sa nu ne grabim in nimic. Acum totul e o fuga continuu, o graba…in zadar. Si cat mai putina iubire adevarata, fata de orice. Prea putine lucruri mai sunt mirifice si mirobolante acum, toate devin ok sau misto.”

Imi este greu sa spun, dar schimbarea asta e atat de reala! Mi-amintesc in clasa a noua, trebuia sa scriem o compunere pe o tema la alegere si m-am gandit atunci la o ziarista frantuzoaica. Am facut un fel de colaj intre monologul ei interior si imaginea obiectiva a Parisului undeva la inceputul secolului 20. V. scrisese despre un cersetor, o descriere, un tablou pe care eu nici acum n-as putea sa-l construiesc in acel fel inedit, neasteptat de detaliat, pe care l-a reusit ea atunci. L. a citit prima, avea atata incredere in ea, in forta textului ei incat era de asteptat sa n-o egaleze nimeni. A fost prima oara cand ii lasasem pe ceilalti fara cuvinte, si ne bucuram de privirile lor admirative.  Acum nu mai stiu decat sa ma bucur pentru un 5 pe care-l iau schitand litere si cifre. Cuvinte care nu spun nimic – „fenolftaleina”  nu te va trimite niciodata cu gandul mai departe de o formula si niste proprietati chimice. Totul e real aici, nu e loc pentru subiectivism sau sensuri ascunse.

Intensitatea cu care simteam atunci lumea nu se compara cu rutina de acum.Imi vine in minte un exemplu stupid – tigarile pe care le fumam cu L. pe scari la TNB aveau alt gust. Erau intr-adevar felul nostru de a fi altfel, de a sfida regulile care ni se impuneau. Acum, serios, ce farmec mai gasesti in a-ti aprinde o tigara cand stii ca nimeni si nimic nu te impiedica sa faci asta? Lumea stie, exista locuri pentru fumatori,ai bani suficienti, esti liber sa fii ca toti ceilalti care au ales viciul tau. Cand am mers prima data in Club A, ni se parea ca am descoperit cel mai tare, cel mai mirific loc. Am fost miercuri in A, si imediat dupa URMA am plecat, am incercat sa evit after-party-ul pentru care acum cativa ani as fi dat orice. E doar…  ciudat.

Am inceput sa scriem pe blog, pe 2ori17 si lumea chiar ne citea. Cadoul perfect a fost postul scris de mine cu cele mai multe vizualizari ever (si, da, cadoul perfect se dovedise a fi o chitara pe care n-am primit-o niciodata de la cine m-as fi asteptat). Acum citesc posturile mele si nu le inteleg rostul. As putea foarte simplu sa trimit un mail, sa scriu pe messenger, Oricum lumea e prea ocupata sau dezinteresata. Si, chiar asa, de ce ar fi interesata?!

Cat despre iubirea adevarata… who needs it anyway? Iubirea adevarata era atunci cand nu conta daca poarta superstaruri sau conversi, daca pe tricou scrie eminem sau kurt cobain, daca te duce sau nu acasa, daca aveti 10 sau 100 de lei. Atunci vorbeam pana dimineata despre orice, fara sa ne plictisim, fara momente de tacere. Conta ce carti citeste si despre ce scrie pe blog. Acum ne pasa de cadouri si masini. Asta se numeste evolutie in gandire… right?

(Iar noi, noi ne-am imprastiat, ne-am cam dizolvat. Nu mai exista noi. De 3 ori pe an incercam sa ne reunim, sa ne regasim, alergam putin dupa un cadou, happy birthday dude,  bem o bere si plecam acasa, ne intoarcem la vietile noastre atat de diferite.)

 

Advertisement