haos

Asteptam primavara. Mi-era dor de camera verde, in care am regasit veioza colorata si inima cu manute, de dulapul in care stiu ca mereu e ceva dulce, de ordinea aceea a lucrurilor pe care la mine n-am vazut-o niciodata. Mi-era dor de o plimbare in parc, de zambete, de bataile puternice ale inimii, de parfum si restul lucrurilor irelevante. Uitasem cum e sa fiu eu in preajma lui, cum sa ascult atenta povestile compromitatoare (*devilish*). Si bineinteles, mi-era dor de momentul meu de glorie, in care nu mai gandesc cu creierul si ma pierd. Dar, all in all, a fost o dimineata frumoasa.

Tu iubesti tot ceea ce nu insemn eu. Tu cauti logica, sensurile, raspunsurile. Eu sunt haos, visez. Sunt vulnerabila, am prea multe slabiciuni. Simt poezia si tot ceea ce este dincolo de mainile si mintea noastra. Si am o anumita consecventa cand vine vorba de sentimente. Nu pot sa pun eu puncte, sa renunt, sa plec, dar pot sa iti arat unde se termina posibilitatile mele, unde nu pot merge mai departe. Am nevoie de acel ceva la care sa stiu ca m-as intoarce mereu. De parfumul acela, de idealul meu, oricat de ingropat in mizerie ar fi acum. Si nu pot sa aleg intre acel ideal si rutina noastra, pentru ca in ambele cazuri, m-as pierde pe mine.

“Si restul e numai Chopin si tacere…”